Loading...

Despre Noi

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei este un partid politic de centru. Viziunile și obiectivele PDCM sunt ancorate în determinarea noastră de a restabili statul de drept, ordinea si democrația în Republica Moldova.

Credo-ul nostru este că Republica Moldova și poporul Țării vor prospera, iar dificultățile actuale vor fi depășite! La temelia deciziei de creare a PDCM stă convingerea noastră fermă că într-un orizont de timp relativ scurt, starea de lucruri în Republica Moldova poate fi schimbată spre bine, iar viața oamenilor poate fi îmbunătățită semnificativ.

Noi, echipa Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, vrem să consolidăm cetățenii din Republica Moldova în jurul unor obiective comune, unor deziderate care ne unesc, nu dezbină.

Sarcina primordială a PDCM este consolidarea societății noastre în jurul obiectivului de integrare a Republicii Moldova, stat independent și suveran, în familia țărilor europene.

Dezvoltarea țării, prin readucerea în prim planul vieții social-economice și politice a profesioniștilor pragmatici și intelectualilor consacrați, este un alt obiectiv, care stă la baza ideii de creare a PDCM.

Oamenii vor ține la statul lor doar dacă statul va ține la oameni. Sporirea grijii instituțiilor statului față de cetățeni prin eradicarea corupției endemice, creșterea calității serviciilor publice, Edificarea unui sistem educațional modern, un sistem de ocrotire a sănătății, orientat spre nevoile oamenilor, asigurarea unor politici economice și fiscale stimulatorii pentru economie, prin investiții publice masive în localități și infrastructură, reintegrarea regiunii din stânga Nistrului și crearea condițiilor pentru revenirea diasporei acasă - sunt obiectivele PDCM, care considerăm că trebuie să devină comune pentru forțele politice din țară.

Aceste obiective pot fi atinse, alături de o echipă de profesioniști, care s-au reunit în PDCM – ÎMPREUNĂ PENTRU ȚARĂ!

Citește tot...

Suntem o echipă de patrioți ai Țării, care de-a lungul activității lor au manifestat mult profesionalism și respect față de oameni.

Programul Partidului Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” (PDCM)