Loading...

Întrevedere cu Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova - Dl Yan Wenbin

Împreună cu Dl Fadei Nagacevschi – Vicepreședinte PDCM, am avut o întrevedere cu Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Populare Chineze  în Republica Moldova - Dl Yan Wenbin. 

Am exprimat mulțumiri guvernului Chinei pentru colaborarea cu țara noastră bazată pe principiul respectului reciproc și neamestecului în treburile interne. De asemenea, am mulțumit diplomatului chinez pentru suportul acordat de statul chinez țării noastre, inclusiv în perioada pandemică.

În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte privind posibilitățile de aprofundare a cooperării economice dintre Republica Moldova și China, un imbold semnificativ pentru care a fost dat de Forumul investițional moldo-chinez, organizat în luna mai la Chișinău. La acest forum au participat reprezentanți ai zeci de companii chineze - potențiali investitori în economia țării noastre.

Oficialul chinez a fost informat și  despre situația social-economică și politică din Republica Moldova. Totodată, a fost expusă poziția PDCM față de alegerile prezidențiale din acest an, la care formațiunea va fi reprezentată de președintele partidului, Dl Ion Chicu.