Loading...

În Comrat a avut loc întâlnirea liderilor Blocului Politic "Alternativa" cu locuitorii UTA Găgăuzia

#Alternativa

#PDCM 

 

Blocul Politic Alternativa continuă să interacționeze cu cetățenii din Republica Moldova. Astăzi, 1 martie, liderii Blocului au participat la o întâlnire la Comrat, unde au împărtășit viziunea lor pentru un viitor mai prosper al țării. 

În cadrul discuțiilor, s-a subliniat importanța unei guvernări competente, capabile să răspundă nevoilor reale ale populației. 

Cetățenii au avut, de asemenea, ocazia să își exprime părerile și să participe activ la dezvoltarea Programului de Țară, care va include soluții concrete pentru îmbunătățirea situației economice și sociale din Republica Moldova.

 

În discuția cu oamenii, Alexandr Stoiangolo a menționat că Blocul „Alternativa” își asumă responsabilitatea de a îmbunătăți relațiile dintre Chișinău și Comrat.

„Mă simt liniștit la Comrat, orașul în care mi-am început cariera. De ce Blocul „Alternativa”? Pentru că este format din oameni simpli, dar profesioniști, care pun pe primul loc nevoile cetățenilor și viitorul țării. Vom acționa responsabil pentru a îmbunătăți relațiile dintre Chișinău și Comrat, afectate de actuala guvernare, care a căutat vinovați în loc de soluții. Suntem un popor puternic. Haideți să ne unim forțele și să ne creăm un viitor mai bun aici, acasă”, a declarat Alexandr Stoianoglo. 

 

Ion Ceban liderul MAN a declarat că a sosit moment ca poporul să se unească și să salveze țara. 

„Vă felicit cu sosirea primăverii și sper ca aceasta să aducă optimism pentru întregul nostru popor. Moldova nu merită această guvernare, marcată de incompetență, sărăcie și reforme eșuate. Au divizat societatea în funcție de etnie și preferințe politice. Au dat vina pe război, crize, dar niciodată pe propriile greșeli. Chișinăul a trecut prin aceleași provocări, dar s-a dezvoltat. Diferența? Noi am avut competență și voință. Viitorul ne aparține!”, a subliniat președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională parte a Blocului Alternativa.

 

Lucru completat și de Ion Chicu, care a adăugat că nu trebuie să mai permitem ca drepturile cetățenilor să fie încălcate după bunul plac al unora.

„Nu trebuie să ratăm această ocazie, ci să ne unim forțele și să luptăm cu determinare împotriva celor care, în ultimii ani, au discriminat și au sărăcit țară. Blocul nostru va implementa o politică pragmatică atât la nivel național, cât și internațional. Ne-am unit și vom luptăm împotriva lor în această campanie electorală, iar, ulterior, în Parlament, unde vom veni cu soluții clare pentru problemele oamenilor”, a spus președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei parte a Blocului Alternativa.

 

La rândul său, Mark Tkaciuk a subliniat că indivizii care și-au pus propriile interese mai presus de binele nostru trebuie îndepărtați și pedepsiți. 

„Această situație a fost posibilă pentru că le-am permis celor de la guvernare să-și îndeplinească schemele murdare, lovind dur în întreaga țară, inclusiv în UTA Găgăuzia. Autonomia înseamnă responsabilitate. Ei au uitat acest lucru, pentru că nu și-au dorit să își asume încă o obligație. Noi avem un obiectiv clar: să îi înlăturăm pe cei care au eșuat și să-i înlocuim cu oameni capabili. Blocul Alternativa este pregătit pentru această luptă și speră în susținerea tuturor cetățenilor”, a punctat președintele Partidului Acțiunii Comune-Congresul Civic. 

 

Blocul Alternativa își propune să dialogheze cu cetățenii din întreaga țară. În acest context, după discuțiile cu oamenii din Edineț și Comrat, duminică, 2 martie, Ion Ceban, Ion Chicu, Alexandr Stoiangolo și Mark Tkaciuk vor efectua o vizită la Bălți.