Loading...

Ion Chicu a avut o întrevedere cu E.S. Daniel Ioniță, Ambasadorul României la Chișinău

 

Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu a avut o întâlnire cu E.S. Daniel Ioniță, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova.

Părțile au făcut un schimb de opinii legat de contextul electoral, campania pentru alegerile parlamentare anticipate, evoluția relațiilor social-economice între Republica Moldova și România.

Ion Chicu a mulțumit pentru ajutorul României acordat cetățenilor Republicii Moldova în această perioadă complicată, inclusiv vaccinuri, motorină, precum și suportul permanent al României pentru statul nostru.

„Este foarte important și apreciem că acel ajutor frățesc, acordat de România, a ajuns în cele mai grele momente pentru țară și cetățeni”, a spus Ion Chicu.

De asemenea, Ion Chicu a apreciat susținerea României oferită Republicii Moldova în procesul de integrare europeană și și-a exprimat convingerea că relațiile bilaterale se vor dezvolta într-o manieră prietenoasă, bazată pe respect reciproc.

Totodată, Ion Chicu a comunicat ambasadorului Ioniță despre obiectivele promovate de PDCM de consolidare a societății prin eliminarea din discursul public a mesajelor de dezbinare și polarizare.

Excelența sa, Daniel Ioniță, a reconfirmat disponibilitatea României de a oferi ajutor Republicii Moldova și în continuare, atât prin dezvoltarea proiectelor de asistență, cât și prin sprijinirea pe plan extern și în realizarea parcursul european al țării.