Loading...
În contextul împlinirii a 20 ani de la crearea Centrului Național Anticorupție, felicităm echipa de profesioniști care zilnic se implică în lupta anticorupție, prin care se asigură instituții funcționale și bunăstare pentru toți cetățenii Republicii Moldova.
Societatea și instituțiile statului apreciază expertiza CNA de evaluare a riscurilor de corupție precum și recomandările pentru eliminarea sau diminuarea efectelor acestora.
Misiunea CNA de a promova cultura anticorupție, prin sensibilizarea cetățenilor, prin informarea despre fenomenul corupției și denunțarea cazurilor, contribuie la dezvoltarea unui stat de drept autentic și a unei societăți democratice.
Din numele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei aducem sincere felicitări pentru toți colaboratorii CNA și le dorim în continuare mult curaj, perseverență, sănătate și succes în activitatea de zi cu zi.