Loading...

PDCM va sesiza Consiliul Europei în cazul punerii în aplicare a acestor presiuni și amenințări

Adunarea Generală a Judecătorilor din Republica Moldova s-a desfășurat vineri, 17 martie. După cum era și de așteptat, acest eveniment a avut o rezonanță majoră, dat fiind importanța deciziilor care urmau să fie aprobate la adunare.

Adunarea a fost deschisă de marioneta PAS-ului și Maiei Sandu, Dorel Musteață, care a venit în fața a peste 330 de judecători (3/4 din toți judecătorii din țară) cu un singur scop – să asigure votul pentru trimișii PAS-ului în Consiliul Superior al Magistraturii. Altceva, pe interpusul Maiei Sandu din sistemul judecătoresc nu-l interesa. Nici măcar asigurarea intonării imnului de stat al țării nu l-a preocupat. La ce bun, dacă oricum au sarcină să distrugă acest stat?

Însă, spre surprinderea Maiei Sandu și acoliților ei, judecătorii prezenți în sală n-au dorit să fie doar o simplă mașină de vot, iar înainte de a vota noii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii au cerut socoteală celor care pleacă – i-au rugat să vină cu un Raport despre activitatea CSM în ultimul an și să dezbată problemele grave cu care se confruntă puterea judecătorească. Auzind una ca asta, cel care trebuia să prezinte acest Raport, Dorel Musteață a evadat...

Cu toate acestea, participanții la ADJ au avut discuții asupra situației în care se află puterea judecătorească și au aprobat unele decizii. Nu, însă, cele dictate de Maia Sandu și gruparea sa. Adunarea n-a luat o decizie pe acei 5 candidați numiți de PAS (prin intermediul Comisiei „pre-vetting”, adunată de Litvinenco prin telegrame WC-ate), dar a decis să revină la subiect pe 28 aprilie, când se vor reuni din nou. Această „frondă” a puterii judecătorești, pe care Maia Sandu și-o dorește „la picior”, a dezechilibrat-o serios. Maia Sandu a tunat și scăpărat, de parcă-i ordona Nataliei Gavriliță să-și mai dea o dată demisia.

În stil asemănător s-a pronunțat și toată gașca PAS-istă, dar și escorta lor mediatică, plătite din aceleași fonduri, ca și „reforma justiției”. Chiar și Andrei Spânu, a rămas indignat, că se reține numirea unor judecători „cinstiți”, care urmează să-l judece într-un viitor nu prea îndelungat...

În opinia juriștilor, membri ai Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, reacția isterică și inadecvată a Maiei Sandu și acoliților săi la amânarea de către Adunarea Generală a Judecătorilor a numirii interpușilor PAS, trădează nerăbdarea cu care junta vrea să captureze puterea judecătorească în țară.

▪ Dl Iurie Mărgineanu, Profesor universitar, Avocat:

S-au resimțit efectele așa-numitei ”reforme”, ajunse în colaps, inclusiv și la Adunarea Generală a Judecătorilor. Judecătorii au amânat ședința pentru 28 aprilie 2023 și nu au anulat-o.

Mesajul isteric din partea guvernării a fost de așteptat pentru că puterea își dorea promovarea numai a patru judecători de rânduri judecătorilor în Consiliul Superior al Magistraturii și șase, cu vot politic din partea non-judecătorului. Un dezechilibru în CSM - o instituție de autoadministrare a puterilor judecătorești, adică, fiind uzurpată - ceea ce și s-a dorit de către actuala guvernare.

Actuala guvernare la începutul reformei nu a avut nicio viziune strategică nici o abordare sistematică de reformare a Justiției în Republica Moldova.

Soluția sugerată pentru guvernare și judecători este să stabilească un cadru de consultări onest și eficient, astfel încât puterea judecătorească să recapete independența, asociat cu lichidarea corupției din sistem.

▪ Dl Mihai Constantin Gafton, Avocat:

Nu suntem contra reformelor justiției. În cazul de față noi criticăm metodele și acțiunile pe care le folosește guvernarea pentru a-și atinge scopurile, poate unele și nobile. Guvernarea, inclusiv președinta Republicii Moldova, în loc să asigure un dialog pentru a se găsi soluții, recurge la sperietori, gen convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate.

Cum poți să ai o poziție benefică din partea sistemului judecătoresc atunci când se impun critici sub formă de presiune și amenințare? Să fim clari, în cazul de față, Consiliul Superior de Securitate este un organ administrativ, format prin decretul președintelui și nu este de nivelul sistemului judecătoresc. Cu atât mai mult, de a pune presiune pe sistemul judecătoresc.

Reforma justiției nu poate fi efectuată doar pe căi constituționale, iar orice abuz va compromite eforturile de reformă a acestei ramuri a puterii în stat.

▪ Dl Fadei Nagacevschi, ex-Ministru al Justiției:

Astăzi în sistemul judecătoresc și în sistemul de drept al Republicii Moldova avem interimate. Nu avem procurori numiți conform prevederilor legislației și suntem conduși de președinți de instanțe care sunt interimari.

De ce se fac lucrurile astea? Pentru a controla sistemul judecătoresc.

Noi avem o situație în care președintele Republicii Moldova împreună cu Ministerul Justiției truchează concursuri pentru a-și numi oamenilor loiali, iar ultima tentativă a lor a fost de a le impune judecătorilor sau sistemul judecătoresc un Consiliu Superior al Magistraturii vădit politic.

Urmarea procedurilor de preventing sau selectat doar cinci candidați pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor, dar din acești cinci judecătorii, de fapt, urmează să-și numească patru reprezentanți în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Respectiv, Parlamentul Republicii Moldova va numi șase reprezentanți politici în rândul CSM. Oare poate avea încredere sistemul judecătoresc într-un asemenea CSM?

Urmarea a manipulărilor legislative făcute de către PAS, astăzi noi vom avea o situație în care Consiliul Superior al Magistraturii va fi unul nefunctional și va fi unul în contradicție cu Constituția Republicii Moldova.

Acest lucru a fost sesizat de către puterea judecătorească și în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor au decis două lucruri: să amâne examinarea chestiune cu privire la numire reprezentanților săi în Consiliul Superior al Magistraturii până se vor examina toate contestațiile colegilor săi la Curtea Supremă de Justiției și doi, ei au menționat că vor pregăti o declarații pentru a aduce la cunoștința partenerilor de dezvoltare, Consiliului Europei dar și altor consilii superioară al Magistraturii din alte state, ce ține de tentativele actualei guvernări de a prelua controlul asupra sistemului judecătoresc, ceea ce este inadmisibil.

▪ Dl Ion Chicu, președinte PDCM:

PDCM și partidele de opoziție extraparlamentare nu apără judecătorii, dar Justiția! Într-o Justiție capturată nu pot exista judecători onești și integri.

Puterea judecătorească este putere de stat. Nu-i a 3-a și nu-i nici prima – e putere independentă în stat, iar orice ingerință din partea politicului în justiție constituie crimă gravă.

Președintele țării și gruparea PAS tratează Adunarea Generală a Judecătorilor exclusiv ca „mașină de vot”, iar refuzul judecătorilor de a vota fără discuții membrii CSM selectați de PAS, a provocat o isterie în rândurile guvernării.

Această isterie nu are niciun temei logic, decât frustrarea Maiei Sandu și graba cu care vrea să ia în captivitate puterea judecătorească, or Adunarea n-a blocat alegerea membrilor CSM, dar doar a amânat procedura. Pentru ca până atunci, judecătorii care au participat la exercițiul „pre-vetting” și n-au fost promovați, să-și primească verdictul de la Curtea Supremă de Justiție pe contestațiile depuse.

Încercarea Maiei Sandu de a speria judecătorii, inclusiv prin convocarea Consiliului Suprem de Securitate, denotă agonia ei și constituie o infracțiune foarte gravă, care întrunește toate elementele uzurpării puterii în stat.

PDCM va sesiza Consiliul Europei în cazul punerii în aplicare a acestor presiuni și amenințări. Așa cum a făcut-o în cazul proiectului de lege pe împuternicirile excesive ale SIS-ului și pe alte cazuri, care au avut o reacție promptă din partea acestei instituții.

PDCM solicită reprezentanților instituțiilor europene și ambasadorilor statelor europene acreditați la Chișinău, să informeze obiectiv guvernele lor despre derapajele antidemocratice fără precedent comise de guvernarea de la Chișinău. Susținerea necondiționată în continuare a acestei guvernări antidemocratice nu este în interesul poporului Republicii Moldova, ci doar a acestei grupări politice.

Pe 1 iunie 2023 în Republica Moldova va avea loc Reuniunea Comunității Politice Europene, cu participarea conducătorilor de state și guverne din peste 40 de țări europene. Ne exprimăm speranța, că pe lângă asistența financiară pe care Republica Moldova ar putea să-l obțină după acest eveniment, liderii țărilor europene vor atrage atenție și asupra tentativelor tot mai pronunțate a guvernării PAS de a transforma Republica Moldova într-un stat dictatorial.