Loading...
Departamentul "Medicină si Protecție Socială" a PDCM a analizat efectele reale ale "reformelor" promovate de PAS în domeniul medical și al protecției și asistenției sociale. Mai jos sunt prezentate câteva concluzii despre efectele acestor "reforme".
Centralizarea abuzivă cu subordonarea și controlul total politic și administrativ a structurilor publice teritoriale continuă!
În decembrie 2022 actuala Guvernare a aprobat trecerea a 34 de Spitale Raionale din subordinea Consiliilor raionale în subordinea Ministerului Sănătății! Transferul s-a efectuat fără o viziune sau un concept clar asupra reformei sistemului spitalicesc, decizia a fost aprobată total netransparent și fără consultarea mediului medical și a partenerilor importanți în domeniul sistemului de sănătate, iar cel mai grav este că prin această subordonare a spitalelor a fost admis și făcut primul ,,pas” grav de sfidare a legislației în domeniul autonomiei publice locale!
Care au fost ,,rezultatele” și ,,beneficiile” acestei schimbări?!
- au fost schimbați directorii neloiali actualei guvernări în directori-interimari loiali. Apropo, în nota informativă la proiectul de lege a fost menționat că: ”în același timp modificările vin să suțină eficientizarea managementului spitalelor care a devenit defectuoasă, cu aspecte de influiențe politice, or, se dorește "depolitizarea sistemului de sănătate”;
- se inițiază procesul de comasare a spitalelor, fără aprobarea unui concept de dezvoltarea regională a sistemului spitalicesc;
- pe parcursul anului 2023 nu a fost inițiat nici un proiect nou pentru dezvoltarea spitalelor raionale, iar ,,lentele” s-au tăiat la finalizarea proiectelor de infrastructură începute de alte guvernări sau realizate prin donații externe;
- bugetul alocat pentru dezvoltarea spitalelor în anul 2023 a constituit doar a 10-a parte din cel promis (15 mln. lei pentru toate 34 spitale raionale trecute în subordinea MS față de 150 mln. lei promise), ceia ce constituie circa 400 mii lei pe an destinat unui spital pentru reparații de infrastructură și procurarea de echipamente (aceasta în condițiile cînd reparația doar a unei secții de profil medical costă cîteva milioane de lei, iar un aparat USG sau radiologic costă, la fel, milioane de lei).
O altă reformă lansată de PAS este în domeniul asistenței sociale ”Restart”. Autorii reformei, anunțau că promovarea reformei se face pentru a solutiona mai multe probleme:
Ministru Buzu declara: „…inegalitatea teritorială de acces la servicii și prestații sociale. Circa 40% dintre persoanele cu dizabilități încă nu au acces la servicii de asistență personală. În Republica Moldova sunt prea multe persoane cu dizabilități severe, care nu au acces la un asistent personal în continuare.”
Dan Perciun menționa: „În Republica Moldova sunt prea multe persoane cu dizabilități severe, care nu au acces la un asistent personal în continuare… Prin intermediul acestei reforme vrem să asigurăm o mai bună finanțare a serviciilor sociale, care sunt incluse în pachetul minim. O dată cu implementarea reformei, întreg pachetul minim a serviciilor sociale urmează să fie finanțat din bugetul de stat, în așa fel încât să nu fie aceste oscilații…”.
Care sunt efectele reale ale acestei reforme? 80 % din foștii conducători ai structurilor teritoriale asistență socială nu s-au regăsit în funcțiile de conducere noi, doar din cauza neîntrunirii criteriilor politice agreate de PAS. Decapitarea sistemului de asistență socială nu s-a redus doar la funcțiile publice de conducere, dar și la asistenții sociali comunitari. Scopul acestor remanieri este clar – politizarea sistemului de asistență socială și transformarea acestuia în mașinărie electorală.
Un alt impact al reformei, contrar declarațiilor făcute inițial, este delegarea municipiului Chișinău și UTA Găgauzia a competenețelor în domeniul asistenței sociale, fără finanțarea acestora. Drept rezultat 435 asistenți personali, care asigură îngrijirea 24/24 a copiilor și adulților cu dizabilități severe, au riscul de a rămâne fără surse de existență.
În plus această abordare „reformatoare” va crea mari dificultăți pe viitor pentru persoanele care vor avea nevoie de acest serviciu, dar nu vor beneficia, din cauza unui tratament discriminator - pe principiu teritorial, al autorităților centrale față de persoanele care sunt în situație de dificultate.
Ambele reforme sunt promovate contrar intereselor oamenilor.
Mai grav este că se insistă în continuare și pe „reformarea” sistemului educațional, fiind deja întreprinse acțiuni negândite dar comode guvernării, precum optimizarea instituțiilor de învățământ, schimbarea conducătorilor „incomozi” cu oameni docili.